Capacitatea de munca [06]: afectarea funcțiilor metabolice

      CONFORM CU HOTARAREA DE GUVERN NR. 1542/2022: 

      CRITERII SI NORME [2022]: Invaliditatea este o noţiune medico-juridică care exprimă statutul particular al unei persoane asigurate în sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, care beneficiază de drepturi conform legislației pensiilor. Invaliditatea este cuantificată în raport cu posibilitatea desfăşurării activităţilor legate de viaţa profesională şi/sau cotidiană. Invaliditate GRADUL I: pierderea totală a capacităţii de muncă, cât şi a capacităţii de autoservire, necesitând asistenţă permanentă din partea altei persoane. Invaliditate GRADUL II: pierderea totală a capacităţii de muncă, dar cu conservarea capacităţii de autoservire. Invaliditate GRADUL III: pierderea a cel puţin jumătate din capacitatea de muncă, acest statut fiind compatibil cu prestarea unei activităţi profesionale cu program redus şi încondiţii adecvate de solicitare (1/2 norma: 4 ore).

      Relaţia dintre DEFICIENTA FUNCTIONALA si limitarea activităţii/restricţiile de participare: FARA DEFICIENTA functionala - Fără limitarea activităţilor (pot fi efectuate activităţi profesionale zilnice,cu implicare în toate aspectele muncii, cu finalizarea acestora, independent şi în grup, corespunzătoare lucrului cu normă întreagă). Necesită servicii de sănătate pentru tratament şi de investigare a unor posibile recidive. Pot fi necesare servicii de educaţie şi formare, consiliere vocaţională şi de angajare în muncă. DEFICIENTA USOARA - Fără limitare/limitarea uşoară a activităţilor (pot fi efectuate activităţi profesionale organizate, zilnice,cu implicare în toate aspectele muncii, cu finalizarea acestora, independent şi în grup, corespunzătoare lucrului cu normă întreagă: 8 ore/zi).

      DEFICIENTA MEDIE: Limitarea moderată a activităţilor (pot fi efectuate activităţi profesionale organizate, zilnice, cu implicare în unele aspectele ale muncii, cu finalizarea acestora, independent şi în grup, cu jumătate de normă, dacă acestea presupun solicitări energetice medii şi dacă se desfăşoară în mediu fără noxe, şi în condiţii corespunzătoare de microclimat). În unele cazuri activitatea profesională se poate desfăşura doar în condiţii speciale* DEFICIENTA ACCENTUATA: Limitarea moderată/severă a activităţilor (pot fi efectuate activităţi fizice uşoare/sedentare* - in general nu pot fi efectuate activităţi profesionale; este păstrată capacitatea de autoservire). DEFICIENTA GRAVA: Limitarea severă/completă a activităţilor (capacitate de muncă şi capacitate de autoservire pierdute); Pot fi necesare servicii de îngrijire personală pentru activităţile de bază.

      Relaţia dintre deficienţă funcţională, incapacitatea adaptativă, capacitatea de muncă/autoservire şi gradele de invaliditate corespunzătoare: FARTA DEFICIENTA (incapacitate adptativa 0-19%): capacitate de munca/autoservire pastrate; DEFICIENTA USOARA (incapacitate adaptativa 20-49%): capacitate de munca/autoservire pastrate; DEFICIENTA MEDIE (incapacitate adaptativa 50-69%): Capacitate de muncă pierdută cel puţin pe jumătate, conform criteriilor/capacitate de autoservire păstrată - GRAD III INVALIDITATE; DEFICIENTA ACCENTUATA (incapacitate adaptativa 70-89%): Capacitate de muncă pierdută în totalitate, conform criteriilor/capacitate de autoservire păstrată - GRAD II INVALIDITATE; DEFICIENTA GRAVA (incapacitate 90-100%): Capacitate de muncă si de autoservire pierdută în totalitate - GRAD I INVALIDITATE. ; 

      1) Fară deficienţă funcţională: pot fi efectuate activităţi profesionale organizate, zilnice,cu implicare în toate aspectele muncii, cu finalizarea acestora, corespunzătoare lucrului cu normă întreagă. 2) Deficienţă funcţională uşoară: pot efectua activităţi fizice cu consum energetic de până la 7 METs, activitate profesională posibilă, cu excepţia muncilor grele/foarte grele. 3) Deficienţă funcţională medie: pot efectua activităţi fizice şi profesionale cu consum energetic <5 METs, vor fi evitate vârfurile de activitate pe parcursul cărora apar perioade scurte de creştere a consumului de oxigen (efort intens, rapid). 4) Deficienţă funcţională accentuată: pot fi efectuate activităţi fizice cu consum energetic <3 METs, se pot deşfăşura activităţi profesionale doar în condiţii speciale; 5) Deficienţă funcţională gravă: pot fi necesare servicii de asistenţă socială pentru activităţile instrumentale ale vieţii cotidiene, eventual de îngrijire personală pentru activităţile de bază.

      🩺 DIABETUL ZAHARAT: CIM-10 E10-11; Deficienţă funcţională medie: DZ1 echilibrat/ dezechilibrat (HbA1c>7%), complicat cu cel puţin o complicaţie de severitate moderată; DZ2 echilibrat/ dezechilibrat (HbA1c >7%), variate scheme de tratament, complicat cu cel puţin o complicaţie de severitate moderată (retinopatie preproliferativă, neuropatie senzitivo-motorie cu deficit motor predominant distal, cardiopatia diabetica, boală coronariană aterosclerotică, boală arterială periferică aterosclerotică IGB <0,69-0,4; sechele ale bolii vasculare cerebrale cu deficienţă funcţională medie; nefropatie diabetică G3a/A1/A2; boală oculară diabetică cu deficienţă funcţională medie;  HTA moderată, sechele AVC de severitate moderată). 

      🩺 OBEZITATEA: CIM-10 E66; Deficienţă funcţională medie: Obezitate generalizată (accentuată gr3, IMC 40-50 Kg/m2) asociată cu complicaţii de severitate moderată, tulburări locomotorii, tulb. ventilatorii restrictive, sindrom de apnee în somn, tulburări metabolice, complicații hepatice, insuficienţă venoasă cronica, complicaţii cardiovasculare. - investigaţii: IMC; radiografii, testări articulare, determinari de laborator, spirometrie, polisonmografie, investigaţii cardiovasculare și ale funcției hepatice. pot efectua activităţi profesionale organizate, zilnice, cu implicare în toate aspectele muncii, cu finalizarea acestora, independent şi în grup cu jumătate de normă. DENUTRITIA: Deficienţă funcţională medie (denutriţie moderată IMC=15-16,9%, hipoalbuminemie moderată, limfopenie moderată, anemie moderată); - investigaţii: determinări biologice si biochimice.

      FUNCŢIA SISTEMULUI ENDOCRIN: Aprecierea funcţională pentru stabilirea deficienţei funcţionale în afecţiunile endocrine va fi particularizată, axată pe investigatii specifice, care identifică şi cuantifică alterarea homeostaziei umorale şi a proceselor metabolice,alterarea proceselor de creştere şi dezvoltare a organismului. Elemente funţionale - clinice: simptome specifice patologiei incriminate, modificări specifice ale faciesului şi morfotipului; - investigaţii: dozări hormonale (teste dinamice, determinări biologice, biochimice, investigaţii imagistice - ecografice, radiologice, CT/IRM, ECG, investigaţii oftalmologice, neurologice, psihologice, psihiatrice. HIPERFUNCTIA H-HIPOFIZARA: tumori secretante de prolactina sau ACTH (Boala Cushing), tireotropinoame. INSUFICIENTA HIPOFIZARA: insuficiență somatotropă, tiroidiană, corticosuprarenală, gonadică.

      🩺 INSUFICIENTA TIROIDIANA PRIMARA (hipofunctia): CIM-10 E01.0, E06.3, E07.9; cretinism endemic, cretinism sporadic, mixedem congenital; insuficienţa tiroidiană din gușa endemică, după tratament cu antitiroidiene, tiroidite autoimune, tiroidectomie, idiopatic; Deficienţă funcţională medie: Mixedemul cu complicaţii viscerale; semne clinice specifice (guşă, modificări tegumentare, ale fanerelor, musculare, articulare, edeme, tulburări respiratorii, cardiovasculare, digestive, etc); - investigaţii: modificări hormonale (fT4, TSH) şi metabolice (în funcţie de eficacitatea substituţiei hormonale), eco: modificări morfologice, modificări variate ale investigaţiilor adresate diagnosticului complicaţiilor; pot efectua activităţi profesionale uşoare, organizate, zilnice, cu implicare în toate aspectele muncii, cu finalizarea acestora, independent şi în grup cu jumătate de normă.

      🩺 HIPERFUNCTA TIROIDIANA: CIM-10 E06.0-E06.2; hipertiroidia subclinică, Boala Graves- Basedow, guşa multinodulară toxică, adenomul toxic tiroidian, tiroidite; Deficienţă funcţională medie: tireotoxicoxă cu visceralizare (cardio-vasculară: tulburări paroxistice de ritm recurente, oftalmopatie Graves moderată - tulburări de motilitate oculară cu diplopie tranzitorie, edem al pleoapei, edem conjunctival, inflamaţia carunculei, exoftalmie); - investigaţii: modificări fT4,TSH şi TRAb; eco: modificări morfologice, motilitate oculară afectată, investigații cardiovasculare; pot efectua activităţi profesionale uşoare, fără solicitare vizuală, organizate, zilnice, cu implicare în toate aspectele muncii, cu finalizarea acestora, independent şi în grup cu jumătate de normă.

      🩺 HIPERPARATIROIDISM (hiperfunctie paratiroidiana): CIM-10 E21.1-21.3; Deficienţă funcţională medie: hiperparatiroidism operat cu sechele osoase şi/ sau renale neevolutive, care determină tulburări de locomoţie şi/sau excreţie; - investigaţii: modificări metabolice, modificări ale rezultatelor investigatiilor adresate complicaţiilor specifice, hipercalcemie, hipofosfatemie, creşterea PTH-ului seric şi a fosfatazei alcaline; pot efectua activităţi fizice ușoare, pot efectua activităţi profesionale uşoare, organizate, zilnice, cu implicare în toate aspectele muncii, cu finalizarea acestora, independent şi în grup cu program normal, cu jumătate de normă; ecesită servicii de sănătate pentru tratament curativ şi al complicaţiilor, servicii de consiliere vocaţională şi de angajare în muncă.

      🩺 HIPOFUNCTIA CORTICOSUPRENALIANA (boala Addison): Deficienţă funcţională medie: iCSR cronică primară cu simptome permanente (astenie neuromusculară, hipotonie cardiovasculară, tulburări gastrointestinale) parţial controlate de tratament; - investigaţii: modificări metabolice şi hormonale variate în funcţie de eficacitatea tratamentului (hiponatremie, hiperpotasemie), modificări ale rezultatelor investigatiilor adresate complicaţiilor (care conduc la deficiență funcțională medie, conform criteriilor); pot efectua activităţi fizice ușoare, pot efectua activităţi profesionale uşoare, organizate, zilnice, cu implicare în toate aspectele muncii, cu finalizarea acestora, independent şi în grup cu cu jumătate de normă. HIPERFUNCTIA CORTICOSUPRARENALIANA (sindromul Cushing, boala Conn): semne clinice specifice, hipokaliemie, hiperkaliurie, hipernatremie, scăderea reninei.

      🩺 OSTEOPOROZA: CIM-10 M80-82; reducerea densității osoase (determinarea BMD exprimată printr-un scor T: normal +/- 1DS; osteopenie: între -1 şi -2,5 DS; osteoporoză: sub -2,5DS; osteoporoză severă: sub -2,5DS în prezenţa unei fracturi osteoporotice); dureri osoase, antecedente personale documentate de fracturi de fragilizare; osteoporoza severa; - investigaţii: măsurarea densităţii osoase cu DEXA la nivelul coloanei lombare şi şoldului; evaluarea sechelelor locomotorii/de gestualitate se va face după criteriile de la afecţiunile musculoscheletice. Stabilirea deficienței funcționale se va face după criteriile de la afecțiunile musculo- scheletale.

      🩺 HIPOFUNCTIA GONADICA (sindromul Klinefelter, sindromul Turner); 

      HOTARARE 1542 19/12/2022 - Portal Legislativ (jsindrust.ro)

      CRITERII 19/12/2022 - Portal Legislativ (just.ro)



Comentarii